Îmi amintesc de ziua în care eram în trenul ce mă ducea de la Piatra Neamţ la Bucureşti. Era un sfârşit de aprilie mohorât şi închis iar atmosfera din tren era la fel de dezolantă ca cea de-afară. Timp de câteva minute bune am stat şi am privit cu atenţie chipurile călătorilor care nu-mi sugerau prea mult optimism. Dar poate vremea era de vină?!
Pe moment îmi era frică să pun în balanţă persoanele care se mai simt motivate, ambiţioase, pozitive, optimiste cu ceilalţi. Cred că e o problemă destul de serioasă a noastră, a românilor şi sunt convins că ştim şi motivele. Dar poate că ar fi bine câteodată să mai dăm vina şi pe noi, nu doar pe ceilalţi.
Veneam după o perioadă în care călătorisem mult şi încercam să mă întreb în sinea mea de ce englezii, irlandezii, italienii, cehii şi polonezii pot face turism iar noi cu o asemenea bogăţie naturală şi culturală nu putem. Sunt sigur că dacă am aduna raspunsurile fiecăruia, am crea o lista interminabilă.
Poate că mai presus de frunza Elenei Udrea, banii cheltuiţi cu sau fără sens ai Ministerului, proiecte deloc fezabile şi infrastructura precară, suntem noi, pentru că ne-am pierdut speranţa, perseverenţa, interesul şi lăsăm ca soarta noastră să fie decisă în mâinile altora.
Dar sunt optimist şi îmi place să privesc mereu lucrurile dintr-un unghi pozitiv. Visele de altădată mi le-am transformat treptat în ambiţii şi obiective, şi consider că îmi statea în fire când eram mic să fiu visător, e în firea mea acum să devin perseverent. Iar una din ambiţiile mele este să-mi pun amprenta asupra turismului românesc.
Aşa că în tren am început să pun pe hârtie primele idei ale unui proiect care începând din acea zi a crescut de la o ora la alta. Cu sprijinul şi încrederea Infoturismului, cel mai puternic portal de turism din România, am reuşit să dăm contur ideilor iar ieri să lansăm împreună campania Asta-i România care-mi place! Detaliile şi scopul ei le găsiţi aici. Acum nu-mi rămâne decât să mai fac un apel către toţi românii şi să-i rog să lase negativismul şi pesimismul la o parte măcar pentru o clipă şi să se concentreze pe partea bună şi frumoasă a României.











Apollo
12/07/2011
Mult succes!!!
Turistu
12/07/2011
Multumesc. Sa fie!
Mihai Calin
17/07/2011
Frumoasa idee! Sper sa se umple site-ul ala de Motive!
As dori, daca se poate, o adresa de contact a celor care se ocupa de fotografiile postate.
Turistu
17/07/2011
Multumesc. Poti sa-mi scrii mie Mihai. Si eu administrez siteul.